Bisericile romano-catolice din Sibiu

Biserica parohială „Sfânta Treime”

Printre clădirile din secolul XVIII, situate în Piaţa Mare din Sibiu, biserica romano-catolică ocupă un loc important. Cu toate că a fost ridicat relativ târziu, acest edificiu, construit într-un stil baroc neostentativ, se încadrează armonios în contextul arhitectural al oraşului.
După ce Sibiul a aderat la Reformă, oraşul a rămas timp de aproape 150 de ani fără lăcaşuri de cult catolice. Bisericile care înainte fuseseră catolice, serveau cultului evanghelic.
Ca urmare a Diplomei Leopoldine din 1691, şi în Sibiu au fost cantonate trupe imperiale austriece împreună cu care au venit şi preoţi militari catolici.
Pentru soldaţi s-a îngăduit celebrarea slujbei catolice în aşa numita Hală a Croitorilor din Piaţa Mare, aflată aproxi­mativ în locul pe ca­re se ridică astăzi biserica romano-catolică. Cu timpul, ofiţeri şi funcţionari administrativi aus­trieci s-au stabilit împreună cu familiile lor în oraş, aşa încât s-a format o mică comunitate catolică, în 1708, arhiepisco­pul de Esztergom a încredinţat păs­torirea acestei co­munităţi călugă­rilor iezuiţi. După tratative îndelungate şi ane­voioase cu Sfatul protestant al oraşului, s-a putut începe construirea unei biserici parohiale catolice. La data de 4 iulie 1726 s-a pus piatra de temelie, iar în 13 septembrie 1733 biserica a fost târnosită de către episcopul Ardealului, baronul Gregor von Sorger.
Iniţial, interiorul bise­ricii era văruit în alb, iar geamurile aveau sticla incoloră, aşa încât bise­rica era probabil mai luminoasă decât astăzi, cu vitraliile colorate care au fost inserate la începutul secolului XX. La început, singura podoabă a bisericii era fresca din spatele altarului principal, realizată în 1777 de către pictorul austriac Anton Steinwald, care reprezintă încoronarea Maicii Domnului de către Preasfânta Treime. Altarele laterale datează, în mare parte, din perioada construcţiei bisericii, în forma sa originală se păstrează altarul sfântu­lui losif. De menţionat sunt şi confesionalele în stil baroc, cu intarsii care datează tot din secolul
XVIII.
În anul 1904, biserica a fost pictată de pictorul Ludwig Kandier din München. în 1977-1978, pictura a fost curăţată şi reîmprospătată. Orga actuală a bisericii, lucrare a constructorului de orgi Karl Hesse din Viena, a fost instalată în anul 1860.
Actuala casă parohială, fost colegiu iezuit, terminat în anul 1739, este, ca şi biserica, monument istoric.
Mai este de menţionat monumentul sfântului martir loan Nepomuk, care iniţial se afla în faţa bisericii, în Piaţa Mare. În anul 1948, puterea comunistă a demontat statuia care apoi, timp de decenii, a zăcut în curtea Muzeului Brukenthal, până când, în anul 1987, la insistenţele parohului din acel timp, Otto Nutz, a fost restaurată şi ridicată în curtea casei parohiale.
Membrii comunităţii parohiale reprezintă trei grupuri etnice diferite. De aceea serviciul divin se celebrează în trei limbi, fiecare credincios având dreptul să audă în limba sa maternă cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, această biserică este imaginea Bisericii noastre universale, atotcuprinzătoare şi deschisă tuturor, aşa cum a dorit-o Domnul ei, Isus Cristos.

Biserica Ursulinelor

Biserica Ursuline­lor de astăzi a apar­ţinut iniţial ordinului călugărilor Domini­cani. În anul 1474, ve­chea mănăstire domi­nicană situată în afara zidurilor oraşului, fiind expusă numeroaselor atacuri din afară, a fost abandonată de către călugări.
Mănăstirea împreună cu biserica au fost apoi construite în interiorul zidurilor cetăţii. în anul 1734 ambele au fost cedate călugăriţelor ordinului Ursulinelor.
Împărăteasa Maria Tereza le-a înlesnit că­lugăriţelor, prin donaţii substanţiale, modificarea arhitecturală a bisericii în stilul baroc, propriu ace­lor vremuri. Incinta bisericii, înaltă şi luminoasă, trădează frumuseţea liniilor arhitecturii gotice. Numai portalul principal, o capelă laterală şi o frumoasă statuie a Madonei din secolul al XV- lea, păstrează până astăzi stilul gotic.
În cadrul mănăstirii a funcţionat o şcoală de fete cu un bun renume, la care nu numai părinţii catolici îşi trimiteau copiii.
Regimul comunist a desfiinţat mănăstirea şi şcoala în anul 1949, călugăriţele au fost alungate, iar întreg patrimoniul instituţiei a fost naţionalizat. Ca urmare a unei administrări defectuoase edifi­ciul şcolii mănăstireşti de odinioară se găseşte astăzi într-un stadiu de depreciere avansată.

Biserica Franciscană

Actuala biserică franciscană a fost la începuturile sale, în secolul al XV-lea, o mănăstire a călu­găriţelor Clarise, ramura feminină a Ordinului Fraţilor Mi­nori (Franciscani).
După Reformă, mă­năstirea a fost des­fiinţată, iar biserica a fost utilizată vreme îndelungată ca de­pozit de cereale, deteriorânduse astfel treptat.
În anul 1716, generalul comandant, contele Ştefan Steinville, a reuşit să obţină de la conducerea oraşului încuviinţarea stabilirii călugărilor Ordinului Franciscan în oraş. Bise­rica şi mănăstirea Clariselor de odinioară au fost date călugărilor franciscani. Pe data de 13 iunie 1716, de sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, în biserica modest amenajată a putut fi celebrată pentru prima dată după Reformă, sfânta Liturghie de către superiorul mănăstirii P. Anton Schirmer.
Biserica, iniţial construită în stil gotic, a fost transformată în stil baroc, iar mănăstirea a fost extinsă de multe ori. în biserică se păstrează o valoroasă statuie a Madonei în stil gotic.
Călugării francis­cani erau angajaţi în munca pastorală şi foarte îndrăgiţi de că­tre credincioşi.
În 1949 mănăstirea a fost desfiinţată de către regimul comu­nist, iar călugării au fost internaţi în lagăr.

Capela „Sfânta Cruce”

Încă înainte de anul 1242 a existat în Sibiu, în afara zidurilor cetăţii, o biserică a Ordinului Călugărilor Dominicani. În 1417, sculptorul austriac Peter Lantregen a dăltuit în piatră un crucifix monumental cu două personaje, Maica Domnului îndurerată şi sfântul apostol loan. Uriaşul crucifix se afla probabil în biserica mănăstirii.
Aflându-se în afara zidurilor cetăţii, mănă­stirea dominicană era frecvent expusă ata­curilor inamice, motiv pentru care călugării au părăsit-o în a doua jumătate a secolului al XV- lea construindu-şi ulterior un nou aşezământ, actuala biserică a Ursulinelor.
După incendierea şi demolarea vechii bise­rici dominicane, uriaşul crucifix a rămas căzut la pământ şi acoperit de moloz până în anul 1683 când Sfatul oraşului a reînălţat crucea, în anul 1755 consilierul transilvănean Martin Wankel von Seeberg a dispus construirea, în jurul crucii monolitice a unei capele, în forma pe care o păstrează şi astăzi.
În anul 1954, capela „Sfânta Cruce“ a fost declarată monument istoric.
Timp de peste 50 de ani capela a fost îngrijită de comunitatea polonezilor refugiaţi la Sibiu din Basarabia şi Bucovina.

Biserica parohială Terezian

Ca urmare a decre­tului privind comba­terea sărăciei, dat de împărăteasa Maria Tereza, călugărul iezuit Theofil Delpini începe să strângă, încă din anul I765, orfanii din oraş şi să-i adăpostească într-o clădire uriaşă, aflată părăsită pe malul stâng al râului Cibin. Prin diploma imperială din 25 martie 1770, Maria Tereza înfiinţează, în acel edificiu,institutul de ocrotire a orfanilor: „Or- phanotropium Regium Theresianum Catholicum Cibiniense”. Pentru asistenţa religioasă a orfani­lor, împărăteasa construieşte între anii 1767-1771, alături de institut, o biserică cunoscută astăzi sub numele de biserica parohială Terezian. Biserica, proiectată de arhitectul Leopold Grossmann, a fost târnosită la 1 septembrie 1781 de către epi­scopul Ardealului, Batthyányi Ignác.
Biserica este consacrată Vizitei Fecioarei Ma­ria la ruda sa Elisabeta, având hramul pe 2 iulie.
Din punct de vedere arhitectonic biserica este construită în stil “Zopf”, o formă de trecere de la stilul rococo la clasicism. Edificiul are trei nave. Deasupra celor două nave laterale se întinde câte un coridor boltit. Altarul principal are forma unei fortificaţii. Altarele laterale precum şi amvonul datează din perioada de construcţie a bisericii.
Icoanele altarelor, donate de împărăteasa Maria Tereza, au fost pictate la Viena în anul 1781: Icoana altarului principal o reprezintă pe Preacu­rata Fecioară Maria călcând capul şarpelui, cel sudic pe sfânta Tereza de Avila, iar cel nordic stigmatizarea sfântului Francisc de Assisi pe muntele Alverna.
Directorul orfelinatului, care era totodată şi parohul bisericii, locuia în incinta institutului. în anul 1949, orfelinatul a fost naţionalizat iar parohul a fost evacuat cu forţa. Astfel s-a încheiat istoria de două veacuri a unui institut atât de benefic societăţii.
De remarcat este bustul împărătesei Maria Tereza din faţa orfelinatului, ridicat în cinstea întemeietoarei aşezământului, precum şi portalurile în stil baroc ale clădirii.

Capela „Sfânta Elisabeta de Turingia” din Lazaret

În secolele trecute desele epidemii de ciumă au făcut multe victime pe toate meridianele globului, între anii 1531-1795 Sibiul a fost de 20 de ori afectat de ciumă. Pentru a preveni răspândirea maladiei bolnavii au fost izolaţi în bolniţe. Breslele şi vecinătăţile din oraş au hotărât înfiinţarea unei astfel de bolniţe în afara oraşului pe aşa numita „Seuchenwiese”, în faţa porţii Elisabeta. Aşezământul, numit lazaret, a fost construit între anii 1718-1720.
Cu timpul, clădirile lazaretului au intrat în posesia Fondului de Ajutor Social al oraşului. După eradicarea ciumei, casele au folosit de adăpost persoanelor fără locuinţă.
În anul 1865 poarta Elisabeta este demolată deschizând astfel drumul dintre Oraşul de Jos şi Lazaret până în Guşteriţa. în cartierul, numit între timp Lazaret, s-au aşezat muncitori secui veniţi mai ales din zona Odorheiului Secuiesc, care şi-au construit, în zonă, case de locuit. Pentru asistenţa lor spirituală Episcopia Romano- Catolică a primit în anul 1931, trei clădiri ale fostei bolniţe şi terenul aferent, din care o clădire a fost transformată în capelă. în anul 1939 canonicul de Alba-lulia, Kászoni Alajos, sfinţeşte capela şi o aşează sub ocrotirea cerească a sfintei Elisabeta de Turingia.
În anul 1969, în urma unei renovări capitale, zidurile, acoperişul şi turnuleţul capelei au fost înălţate. În a doua parte a deceniului opt al secolului XX s-au mutat în acest cartier mai multe familii de catolici veniţi din Moldova, fapt pentru care, în prezent, serviciile divine sunt celebrate în limbile maghiară şi română.